Boala Addison este o boală rară, care mai poartă denumirea de insuficiență adrenocorticală cronică sau insuficiență adrenală primară, este caracterizată de producția insuficientă de cortisol și aldosteron de către cortexul adrenal al glandei suprarenale.
Articol recomandat: Ce este și când se recomandă conizația de col uterin?
Boala Addison cauze
Majoritatea cazurilor apar din cauza distrucției celulelor cortexului adrenal, simptomele apărând atunci când este distrus peste 90% din cortexul adrenal.
Insuficiența adrenală primară apare atunci când deficitul hormonal se datorează unor afecțiuni intrinseci ale glandei. Cel mai frecvent, este implicată o reacție autoimună asupra cortexului adrenal, iar pacienții manifestă și alte boli autoimune.
Alți factori implicați în această categorie sunt sângerări la nivelul glandei suprarenale, infecții sau tumori.
Insuficiența adrenală secundară presupune anomalii la nivelul glandei hipofizare, ce produc ACTH, cu rolul de a stimula eliberarea de hormoni din cortexul adrenal. Cauzele pot fi tumori hipofizare/ cerebrale, traumatisme crainene, hemoragii cerebrale. Altele pot fi medicamentele, administrare îndelungată sau nejudicioasă de glucocorticoizi (de exemplu, prednison)
Boala Addison factori de risc
Ai un risc mai mare de a dezvolta boală Addison atunci când:
- suferi de cancer
- suferi de infecții cronice precum tuberculoza
- ți-a fost îndepărtată chirurgical o porțiune din glanda adrenală - parte a glandei suprarenale
- ai și alte boli autoimune, precum diabet zaharat de tip 1 sau boala Graves
- iei tratament anticoagulant.
Boala Addison simptome
Vom expune mai jos o listă de simptome ce pot fi întâlnite în boala Addison. Ele pot apărea brusc sau se pot dezvolta treptat, amplificându-se severitatea. Acestea sunt:
- oboseală extremă, fatigabilitate
- scădere în greutate
- scăderea apetitului alimentar
- creșterea apetitului pentru sare
- greață, vărsături
- diaree
- dureri abdominale acute
- slăbiciune musculară, dureri articulare
- închiderea culorii pielii (hiperpigmentare cutanată - nu apare, de obicei, în insuficiența adrenală secundară)
- creșterea frecvenței cardiace și a tensiunii arteriale
- scăderea glicemiei
- ulcerații bucale (afte)
- disfuncții sexuale
- pierderea părului corporal
- simptome psihiatrice precum depresia, tulburări comportamentale, iritabilitate, tulburări de somn.
Complicații
Condiții precum infecțiile, bolile coexistente, traumatismele sau stresul intens duc la secreția, în mod normal, a unei cantități mult crescute de cortisol ( de aproximativ 2-3 ori mai mult decât normal). În boala Addison, caracterizată prin producerea insuficientă de hormoni, aceste cerințe nu pot fi îndeplinite în condiții de stres, rezultând criza Addisoniană.
Cele mai severe complicații asociate crizei Addisoniene sunt scăderea marcată a tensiunii arteriale, până la șoc, hipoglicemie severă și scăderea nivelului de potasiu, toate acestea punând în pericol viața.
Boala Addison tratament
Tratamentul depinde, în primul rând, de cauza de apariție a bolii, dar este absolut necesar, deoarece boala Addison netratată poate duce la criza Addisoniană. În caz de criză, tratamentul este cel de urgență, destinat ameliorării acesteia.
Terapia include, de obicei, medicamente pe bază de glucocorticoizi (prednison, hidrocortizon, metilprednisolon), ce se vor administra pentru tot restul vieții. Pe lângă acestea, poate fi necesară suplimentarea de fludrocortizon acetat, în cazul în care este afectată și secreția aldosteronului.
Criza Addisoniană necesită de urgență tratament injectabil cu corticosteroizi, la care se adaugă administrarea pe venă de soluții saline și dextroză / glucoză.
Prevenție
Nu există metode de prevenție a boll Addison. Tot ce poți face, însă, este să previi criza Addisoniană prin administrarea corectă a tratamentului și informarea medicului cu privire la apariția unor simptome noi sau intensificarea unora preexistente, mai ales când vine vorba despre scăderea în greutate, oboseală și slăbiciune.
Ce doctor tratează boala Addison?
În primă instanță, dacă apar simptome sugestive, va trebui să apelezi la medicul de familie. Ulterior, acesta te va îndruma către medicul endocrinolog, specializat în problemele hormonale.
Cum decurge consultația?
Consultația începe printr-o discuție cu medicul tău, pentru a afla toate simptomele și semnele bolii, dar și istoricul familial sau existența altor boli.
Primul pas va fi efectuarea unor analize de sânge, în care pot fi măsurate nivelurile unor hormoni precum cortisolul, ACTH-ul, hormonii tiroidieni, dar și nivelurile sărurilor și electroliților ce pot fi modificate în contextul bolii.
Se poate realiza un test de stimulare la ACTH, ce urmărește răspunsul organismului la administrarea de ACTH artificial. Dacă secreția de cortisol este redusă după aceasta, glandele adrenale nu funcționează corect.
Un alt test de stimulare este hipoglicemia indusă de insulină ( se realizează doar în suspiciunea de insuficiență adrenală secundară), După administrarea de insulină, la persoanele normale, glucoza ar trebui să scadă iar cortisolul să crească, ceea ce nu se întâmplă în caz de boală.
Uneori, poate fi necesar un examen imagistic de tip CT pentru evaluarea glandelor suprarenale și a glandei pituitare.
Ce intrebari sa adresezi medicului?
Atunci când vei avea prima discuție cu medicul, acestea sunt câteva întrebări importante de adresat:
- care este cauza cea mai probabilă a simptomelor pe care le am?
- simptomele mele s-ar putea datora unei alte boli?
- există și alte alternative la diagnostic și tratament?
- ce efecte secundare poate avea tratamentul?
- ce modificări trebuie să fac în stilul de viață?
Când să mergi de urgență la medic?
O formă amenințătoare de viață este o criză Addisoniană, care se poate manifesta prin episoade de agitație, delirium și halucinații vizuale și auditive.
Mergi imediat la medic atunci când experimentezi simptome precum febră înaltă, paloare, leșin, pierderea conștienței sau alterarea statusului mental, stări de confuzie, teamă, sau apariția durerilor spontane, severe la nivelul abdomenului, picioarelor sau spatelui.
Criza Addisoniană asociază deshidratare, scăderea marcată a tensiunii arteriale precum și tulburări electrolitice, de aceea necesită asistență medicală imediată.
Alte sfaturi medicale utile
Modificări în stilul de viață pot fi necesare, printre care:
- un aport crescut de sare în dietă, mai ales în perioadele cu pierdere excesivă de săruri prin transpirație (temperaturi crescute, exercițiu fizic, diaree sau vărsături)
- creșterea dozei de glucocorticoizi în perioade stresante, în cursul intervențiilor chirurgicale, infecțiilor sau altor boli.
- va trebui să porți mereu cu tine medicamente la îndemână (inclusiv o doză de glucocorticoid injectabil) și să ai grijă să nu ratezi nicio doză, mai ales atunci când călătorești.
Poate doar te regăsești prin câteva dintre simptomele de mai sus, sau deja cunoști boala de care suferi și ai nevoie de o nouă abordare, noi îți stăm la dispoziție pentru un consult medical unde să poți veni cu drag și să aflii tot ce ai nevoie.
Dacă vrei să înțelegi mai multe despre boala Addison și ai nevoie de un diagnostic și tratament, te așteptăm la o consultație la medicul nostru, Șef lucrări Dr. Ana Valea, Medic primar endocrinologie, Medic specialist diabet zaharat și boli de nutriție din Cluj-Napoca.
Program consultații: Joi 16:00-19:00